Au fost montați amortizorii anti-cutremur la Podul Ciurel din București! Tu știai cum arată aceste dispozitive? IMAGINI EXCLUSIVE

Publicat: 31/07/2020, 14:15
Actualizat: 06/04/2021, 18:00

Podul Ciurel din Capitală, una dintre cele mai așteptate construcții din București, are, de azi, amortizori seismici, pe care îi puteți vedea în imaginile exclusive publicate de Gândul.ro. Potrivit reprezentanților Primăriei Capitalei, montarea amortizorilor reprezintă ultima etapă de lucrare care se realizează la un pod.

„Ultima lucrare care se realizează în cazul construcției unui pod este montarea rosturilor de dilatație și a amortizorilor seismici. În acest moment, la Podul Ciurel au loc aceste lucrări finale înaintea deschiderii traficului”, au declarat pentru Gândul.ro reprezentanții Primăriei Capitalei.

Amortizorii seismici sunt dispozitive care au capacitatea să absoabră energia și să limiteze atât mișcările cât și sarcinile la care structurile foarte mari sunt supuse în timpul unui cutremur.

Se va da drumul la trafic în toamnă

Reprezentanții PMB mai susțin că în luna septembrie se va „încărca” podul, respectiv se va încerca traficul pe această structură extrem de importantă pentru fluidizarea traficului în zonă. Practic, se va da drumul atât mașinilor care vin din centrul Capitalei spre cartierul Militari, cât și invers, și se va încerca varianta străduțelor adiacente Șoselei Virtuții, precum strada Dealul Țugulea.

Proiectul complet, departe de finalizare!

Totuși, proiectul, așa cum a fost gândit inițial, este departe de finalizare. Asta pentru că Nodul Virtuți cu Podul de la Ciurel ar trebui legate de Autostrada A1, printr-un drum expres, astfel încât să se mai elibereze singura ieșire spre Pitești, respectiv Bulevardul Iuliu Maniu. Practic, drumul expres mai are mult de așteptat.

„Început acum 10 ani. Abandonat în faza incipientă. Preluat aproape de la zero de noi și dus la bun sfârșit (…) Muncim toată vara și la finalul acesteia inaugurăm mult-așteptatul Pod Ciurel.”, a anunțat recent Gabriela Firea.

Podul, testat cu camioane cu sarcină foarte mare

Podul a fost încercat recent printr-un test realizat cu ajutorul profesorilor de la Facultatea de Construcții din Capitală. Astfel, înainte să fie dat în circulație, specialiștii au urcat pe pod mai multe camioane de zeci de tone pentru a-i verifica rezistența. Gândul.ro vă oferă în premieră imagini inedite cu încercarea podului.

Podul are lungimea suprastructurii de aproape 53 de metri, traversează râul Dâmbovița și asigură legătură de pe malul stâng al râului spre STS. Are două benzi de circulație cu lățimea de 3.50 metri fiecare și, de asemenea, are două trotuare pietonale cu lățimea utilă de 1.50 m.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×